( si am un argument mai doct si mai valabil decat my almost made-up poems): "suntem facuti responsabili de ordinea care domneste in noi. daca aceasta ordine va fi amenintata, suntem programati sa ne distrugem" (baudrillard, obviously) urmeaza o noapte alba, o saptamana-cliseu, o masca tragica si o pagina pe care , fascinata de hieroglifele frustrant plasate chiar la mijlocul unor fraze ce ar incepe, altfel, sa capete sens, n-o pot intoarce. nu se poate. ca si cum n-ar trebui sa se poata. ca si cum ar fi recomandabil sa nu se poata. (caut sa) ma refugiez in arhive personale, in carti imposibile, in cursuri scrise indescifrabil, in adverbe de timp, in truisme, clisee si bitter murphy's laws. visez la porcaria siropoasa desemnata drept "un nou capitol", fara sa vad ca sunt prinsa fix in incipitul "noului capitol", ala despre deznadejde, mizerie, plans frenetic, unintended emo-ness, nopti albe si nopti negre, "c'mere", drumuri infundate, unghii infipte in carne, cafele care au incetat sa-si faca efectul, oboseli autoprovocate, planuri pe care cineva varsa uktima dintre cafelele despre care stii deja ca n-au sa-si faca efectul, o anumita doza de opacitate la afectiunea pe care, pe fondul socului emotional deja consumat, o consider mereu insuficienta, mereu superficiala, niciodata in stare sa-mi restituie echilibrul psihic pe care il pomenesc de 3 ori pe minut in lungile si niciodata fastidioasele povesti cu andra, la telefon si, trunchiate, intr-o (i)logica frenezie intrinseca, pasaje din carti intelese superficiale si uitate, in mare parte. si visele. si ceea ce-ti aduci aminte din ele, si te bantuie. si ceea ce uiti. si noptile in care adorm cu aceeasi imagine lipita pe vizorul prin care as putea, in alte conditii, sa vad ce conteaza: "cum asteptam, in fata librariei, seara la 10, plina de frigul ala incalificabil altfel decat sinistru- pt ca nu gasesc alt cuvant mai sugestiv, nu ca as fi vrut sa introduc asa ceva in text- pe care numai luna noiembrie, strada aia si tipetele boschetarilor ti-l pot strecura in maduva spinarii, si cum m-am gandit la cele 2 mari lectii ale timpului astuia blestemat: viciul si deznadejdea, si la cum sufletul meu altadata aseptic, ordonat ca dulapul unui dispensar de tara, a inceput sa semene cu noaptea din vreo piesa de shakespeare, king lear, bunaoara".