168 Mǎ uit la orasul capitalist Caracas, superb ȋn partea Anzilor. Unii m-ar contrazice spunȃnd cǎ descrie astfel orasul pentru credibilitate. Le-as spune cǎ mǎ ȋndoiesc. Atȃt. Apropo de termeni/ cuvinte/ porecle – Zoia este numitǎ pe tot parcursul cǎrtii, obositor de obsesiv, fiica puterii sau fiica faraonului. Asta e tot ce a contat pentru el? Se pare cǎ da, de vreme ce si publicitatea cǎrtii tot pe asta s-a bazat… iar Ceausescu e numit ba sefu’, ba faraonul… Easy. 4) dupǎ ce-si oboseste ochii scriind nopti ȋn sir la portretele familiei Ceausescu, un personaj ȋl ȋntȃmpinǎ cu urmǎtoarea replicǎ (pe care eu o consider etalon pentru ceea ce doreste Petru Popescu sǎ credem noi ȋn legǎturǎ cu scrisul lui…) Mata esti tȃnǎrul care se ȋnaltǎ fulgerǎtor, dar fǎrǎ sǎ-si vȃndǎ demnitatea? Fǎrǎ sǎ-si vȃndǎ demnitatea?! Singura demnitate pe care si-o pǎstreazǎ pȃnǎ spre sfȃrsitul romanului e… cǎ nu devine curva Zoiei (termenul ȋi apartine; ȋn partea a sasea a romanului apare Luminita – fantasmǎ a constiintei – care ȋi spune cǎ/ ȋi sugereazǎ cǎ a devenit curva dictatorului – adicǎ ȋsi prostitueazǎ scrisul petru el…). 5) atȃt de bine a scris portretele de care vorbeam ȋnainte, ȋncȃt nici lui Ceausescu nu-i plac… Prea sunt umflate, desi au doza perfectǎ de lingusealǎ! 6) la pag. 242 – cȃnd sunt pe punctul de a face dragoste, el se opreste pentru a tine un discurs despre cȃt de mult ȋl ȋngrijoreazǎ soarta tineretului comunist! Sǎ fie adevǎrat cǎ odatǎ ce ai scris ode pentru conducǎtorul iubit, ai pierdut definitiv simtul realitǎtii? 7) la pag. 244 – ȋl numeste peltic pe Ceausescu, ȋn fata Zoiei. Domnule Popescu, chiar vrei sǎ devii erou national?! (Cam greu.) Nu ajunge cǎ esti erou de roman ieftin? 8 ) ca sǎ se stie cǎ a ajuns ȋntre coapsele Zoiei (Zoie care la un moment dat ȋl implorǎ sǎ facǎ dragoste cu ea, dar el se tine tare!) dǎ detalii legate de niste semne din nastere pe care aceasta le-ar fi avut prin zona intimǎ… Obicei romȃnesc. Dacǎ n-a putut arǎta lumii cearsaful, ne aratǎ semnele fetei… Frumos! 9) cade ȋn dizgratie ȋn momentul refuzului scrierii acelui articol ȋn englezǎ, de care am vorbit mai devreme… Lordul Anton ȋl amenintǎ si ȋi pecetluieste soarta. Chiar el este acela care, ȋn finalul ce se vrea apoteotic (o fi asa pentru vecina mea de la 3, care asteaptǎ pensia de o sǎptǎmȃnǎ…), ȋl sileste sǎ fugǎ, descult, printre copaci si pietre. 10) ȋn finalul cǎrtii declarǎ cǎ a ales sǎ fugǎ, deoarece ȋn Romȃnia nu-si putea pǎstra inocenta si ignoranta. Care inocentǎ? _____________________ Povestea de dragoste este ieftinǎ si dezamǎgitoare. Zoia este ȋndrǎgostitǎ, ba nu, Zoia vrea sǎ-l aducǎ ȋn preajma tatǎlui ei pentru a-l schimba, ba nu, Zoia ȋl vrea doar pentru sex, ba nu… CHIAR PARE CǍ NU ESTE HOTǍRAT ȊN CE POZITIE SǍ O PLASEZE PE ZOIA! Scena din final, cȃnd devine amantul Zoiei, e un moment oribil. De decǎdere maximǎ. Asta pare a ne transmite autorul. Care, gata, s-a hotǎrȃt, asa nu se mai poate! Va trebui sǎ disparǎ! Cȃtǎ demnitate, cȃt dramatism! De ce a fost sustinut romanul acesta de Jurnalul National, domnule Ciutacu? cǎci mi-e imposibil sǎ ȋnteleg. LATER EDIT: desi nu mǎ asteptam, vǎd cǎ Ciutacu mi-a dat un rǎspuns pe blogul lui. Ȋl reproduc mai jos, cred cǎ e potrivit: @Ellaida: n-am nici o atributiune in domeniul comercial. ma ocup exclusiv de partea editoriala. Petru e colaboratorul nostru si banuiesc ca s-a mizat pe un succes de vanzari. (de Victor Ciutacu pe 2 November 2009 la 12:08 am) Adicǎ eu chiar n-am fost departe de adevǎr? Nu pot sǎ cred…
SUPLEANTUL / sau ROMANUL – SCUZǍ
Supleantul, ultimul roman al lui Petru Popescu, editat de Editura Jurnalul- ȋn colaborare cu Editura Curtea Veche, poate purta alt titlu, mult mai potrivit – si anume Romanul- Scuzǎ. Voi explica imediat de ce. Pe coperta IV suntem anuntati cǎ vom asista la drama romanticǎ a unui tȃnǎr scriitor. Pare interesant. Numai cǎ, singura dramǎ ȋntȃlnitǎ ȋn roman este aceea a Luminitei, fata care moare ȋn urma unui avort ilegal. Altǎ dramǎ, si mai cu seamǎ, romanticǎ, n-am fost capabilǎ sǎ ȋntrezǎresc. Poate doar faptul cǎ el (naratorul) ȋsi pierde noptile scriind despre Ceausescu, iar ea (Zoia) ȋsi petrece noptile singurǎ, rȃvnind atingerile lui. Pe aceeasi copertǎ IV se pune urmǎtoarea ȋntrebare, ce se vrea retoricǎ: Oare aventura lor eroticǎ va deveni dragoste adevǎratǎ? Ȋntrebarea nedumereste: care aventurǎ eroticǎ? A! Cea din final, cȃnd cei doi fac, ȋn sfȃrsit, dragoste, dupǎ care el fuge mȃncȃnd pǎmȃntul?! Revin la coperta IV – Ce va alege eroul? Compromisul sau libertatea? Adicǎ?! Domnul EROU (sǎ-l numim asa, desi n-a fost niciun moment erou…) s-a compromis din plin acceptȃnd favorurile Zoiei, ȋn schimbul osanalelor la adresa Faraonului, sau Sefului ǎl mare, adicǎ Ceausescu. O fi vorba despre neacceptarea scrierii articolului ȋn englezǎ, pe care urma sǎ-l vadǎ Ceausescu… ca si cum ar fi apǎrut ȋntr-un ziar american? Chiar mi-am pus ȋntrebarea de ce a ales sǎ ne aminteascǎ acest episod, devenit cheie. Sǎ fie vorba despre mȃndria lui de cetǎtean american, cǎ n-a adus osanale sefului ȋn limba adoptivǎ? (Ȋn limba romȃnǎ a fǎcut-o din plin, mǎrturiseste acesta.) Care-i diferenta? Sigur NICIUNA! Dar… eei, vedeti, mǎi americanilor, limba voastrǎ n-a fost prostituatǎ… deci, pe undeva, chiar este erou. Tot pe coperta IV apar urmǎtoarele cuvinte de laudǎ: Un roman palpitant, bazat pe fapte reale, o mǎrturisire candidǎ, o superprozǎ modernǎ pe ai cǎrei eroi ȋi vom cunoaste intim si de neuitat. Roman palpitant? Singurul motiv pentru care l-am citit pȃnǎ la sfȃrsit a fost acela de a vedea dacǎ se va salva cu ceva. Am tot cǎutat ȋn el motivul publicitǎtii exagerate de care are parte. Dar am cǎutat gresit: motivul nu-i in este out. (Se pot scoate bani dintr-o poveste de dragoste cu Zoia? Se!) Superprozǎ modernǎ. Ce usor este sǎ ȋnlocuiesti, ȋn zilele noastre, lipsa esteticului cu termenul modern! Bazat pe fapte reale. Aceasta a fost sintagma-cheie care a vȃndut romanul. Culmea este cǎ tocmai verosimilitatea este calitatea care lipseste acestui roman. Voi explica mai jos de ce consider asta: 1) la prima ȋntȃlnire a naratorului cu Zoia Ceausescu, ȋn avionul ce ȋi aducea de la Berlin, acesta are o atitudine /ton / comportament / discurs care l-ar fi bǎgat cu sigurantǎ la puscǎrie, dacǎ s-ar fi petrecut si ȋn realitate. Ȋi tine fetei un lung discurs despre activitatea dǎunǎtoare a lui Ceausescu, cǎruia ȋi reproseazǎ cǎ s-ar juca_cu viata tineretului… Si cine face aceste reprosuri? Tocmai el, un supleant, adicǎ un membru de organizatie de tineret comunist, nu membru plin se explicǎ el… Dar… What’s the difference? Tot la puscǎrie ajungea. 2) la prima lor plimbare prin parc, din nou eroul nostru ȋl criticǎ pe Ceausescu… Zoia ȋncearcǎ sǎ-l reabiliteze pe faraon, scuzȃndu-i comportamentul prin faptul cǎ a rǎmas atȃt de tȃnǎr ȋn spirit, si tinerii sunt preocuparea lui numǎrul unu. I se confeseazǎ apoi, spunȃndu-i cǎ si-ar dori ca tatǎl ei sǎ ȋntȃlneascǎ si altfel de tineri, mai evoluati, asa ca el… Eeeei! Deci datoritǎ marilor si multelor lui calitǎti a ajuns sǎ-l proslǎveascǎ ȋn articole pe Ceausescu. Cu singurantǎ ducea lipsǎ de astfel de tineri! 3) scrisul ȋi pare marcat pe viatǎ de ȋntȃlnirea cu Ceausestii, dacǎ si acum, la bǎtrȃnete, scrie ȋn termeni comunisti – pag. 168 Mǎ uit la orasul capitalist Caracas, superb ȋn partea Anzilor. Unii m-ar contrazice spunȃnd cǎ descrie astfel orasul pentru credibilitate. Le-as spune cǎ mǎ ȋndoiesc. Atȃt. Apropo de termeni/ cuvinte/ porecle – Zoia este numitǎ pe tot parcursul cǎrtii, obositor de obsesiv, fiica puterii sau fiica faraonului. Asta e tot ce a contat pentru el? Se pare cǎ da, de vreme ce si publicitatea cǎrtii tot pe asta s-a bazat… iar Ceausescu e numit ba sefu’, ba faraonul… Easy. 4) dupǎ ce-si oboseste ochii scriind nopti ȋn sir la portretele familiei Ceausescu, un personaj ȋl ȋntȃmpinǎ cu urmǎtoarea replicǎ (pe care eu o consider etalon pentru ceea ce doreste Petru Popescu sǎ credem noi ȋn legǎturǎ cu scrisul lui…) Mata esti tȃnǎrul care se ȋnaltǎ fulgerǎtor, dar fǎrǎ sǎ-si vȃndǎ demnitatea? Fǎrǎ sǎ-si vȃndǎ demnitatea?! Singura demnitate pe care si-o pǎstreazǎ pȃnǎ spre sfȃrsitul romanului e… cǎ nu devine curva Zoiei (termenul ȋi apartine; ȋn partea a sasea a romanului apare Luminita – fantasmǎ a constiintei – care ȋi spune cǎ/ ȋi sugereazǎ cǎ a devenit curva dictatorului – adicǎ ȋsi prostitueazǎ scrisul petru el…). 5) atȃt de bine a scris portretele de care vorbeam ȋnainte, ȋncȃt nici lui Ceausescu nu-i plac… Prea sunt umflate, desi au doza perfectǎ de lingusealǎ! 6) la pag. 242 – cȃnd sunt pe punctul de a face dragoste, el se opreste pentru a tine un discurs despre cȃt de mult ȋl ȋngrijoreazǎ soarta tineretului comunist! Sǎ fie adevǎrat cǎ odatǎ ce ai scris ode pentru conducǎtorul iubit, ai pierdut definitiv simtul realitǎtii? 7) la pag. 244 – ȋl numeste peltic pe Ceausescu, ȋn fata Zoiei. Domnule Popescu, chiar vrei sǎ devii erou national?! (Cam greu.) Nu ajunge cǎ esti erou de roman ieftin? 8 ) ca sǎ se stie cǎ a ajuns ȋntre coapsele Zoiei (Zoie care la un moment dat ȋl implorǎ sǎ facǎ dragoste cu ea, dar el se tine tare!) dǎ detalii legate de niste semne din nastere pe care aceasta le-ar fi avut prin zona intimǎ… Obicei romȃnesc. Dacǎ n-a putut arǎta lumii cearsaful, ne aratǎ semnele fetei… Frumos! 9) cade ȋn dizgratie ȋn momentul refuzului scrierii acelui articol ȋn englezǎ, de care am vorbit mai devreme… Lordul Anton ȋl amenintǎ si ȋi pecetluieste soarta. Chiar el este acela care, ȋn finalul ce se vrea apoteotic (o fi asa pentru vecina mea de la 3, care asteaptǎ pensia de o sǎptǎmȃnǎ…), ȋl sileste sǎ fugǎ, descult, printre copaci si pietre. 10) ȋn finalul cǎrtii declarǎ cǎ a ales sǎ fugǎ, deoarece ȋn Romȃnia nu-si putea pǎstra inocenta si ignoranta. Care inocentǎ? _____________________ Povestea de dragoste este ieftinǎ si dezamǎgitoare. Zoia este ȋndrǎgostitǎ, ba nu, Zoia vrea sǎ-l aducǎ ȋn preajma tatǎlui ei pentru a-l schimba, ba nu, Zoia ȋl vrea doar pentru sex, ba nu… CHIAR PARE CǍ NU ESTE HOTǍRAT ȊN CE POZITIE SǍ O PLASEZE PE ZOIA! Scena din final, cȃnd devine amantul Zoiei, e un moment oribil. De decǎdere maximǎ. Asta pare a ne transmite autorul. Care, gata, s-a hotǎrȃt, asa nu se mai poate! Va trebui sǎ disparǎ! Cȃtǎ demnitate, cȃt dramatism! De ce a fost sustinut romanul acesta de Jurnalul National, domnule Ciutacu? cǎci mi-e imposibil sǎ ȋnteleg. LATER EDIT: desi nu mǎ asteptam, vǎd cǎ Ciutacu mi-a dat un rǎspuns pe blogul lui. Ȋl reproduc mai jos, cred cǎ e potrivit: @Ellaida: n-am nici o atributiune in domeniul comercial. ma ocup exclusiv de partea editoriala. Petru e colaboratorul nostru si banuiesc ca s-a mizat pe un succes de vanzari. (de Victor Ciutacu pe 2 November 2009 la 12:08 am) Adicǎ eu chiar n-am fost departe de adevǎr? Nu pot sǎ cred…
168 Mǎ uit la orasul capitalist Caracas, superb ȋn partea Anzilor. Unii m-ar contrazice spunȃnd cǎ descrie astfel orasul pentru credibilitate. Le-as spune cǎ mǎ ȋndoiesc. Atȃt. Apropo de termeni/ cuvinte/ porecle – Zoia este numitǎ pe tot parcursul cǎrtii, obositor de obsesiv, fiica puterii sau fiica faraonului. Asta e tot ce a contat pentru el? Se pare cǎ da, de vreme ce si publicitatea cǎrtii tot pe asta s-a bazat… iar Ceausescu e numit ba sefu’, ba faraonul… Easy. 4) dupǎ ce-si oboseste ochii scriind nopti ȋn sir la portretele familiei Ceausescu, un personaj ȋl ȋntȃmpinǎ cu urmǎtoarea replicǎ (pe care eu o consider etalon pentru ceea ce doreste Petru Popescu sǎ credem noi ȋn legǎturǎ cu scrisul lui…) Mata esti tȃnǎrul care se ȋnaltǎ fulgerǎtor, dar fǎrǎ sǎ-si vȃndǎ demnitatea? Fǎrǎ sǎ-si vȃndǎ demnitatea?! Singura demnitate pe care si-o pǎstreazǎ pȃnǎ spre sfȃrsitul romanului e… cǎ nu devine curva Zoiei (termenul ȋi apartine; ȋn partea a sasea a romanului apare Luminita – fantasmǎ a constiintei – care ȋi spune cǎ/ ȋi sugereazǎ cǎ a devenit curva dictatorului – adicǎ ȋsi prostitueazǎ scrisul petru el…). 5) atȃt de bine a scris portretele de care vorbeam ȋnainte, ȋncȃt nici lui Ceausescu nu-i plac… Prea sunt umflate, desi au doza perfectǎ de lingusealǎ! 6) la pag. 242 – cȃnd sunt pe punctul de a face dragoste, el se opreste pentru a tine un discurs despre cȃt de mult ȋl ȋngrijoreazǎ soarta tineretului comunist! Sǎ fie adevǎrat cǎ odatǎ ce ai scris ode pentru conducǎtorul iubit, ai pierdut definitiv simtul realitǎtii? 7) la pag. 244 – ȋl numeste peltic pe Ceausescu, ȋn fata Zoiei. Domnule Popescu, chiar vrei sǎ devii erou national?! (Cam greu.) Nu ajunge cǎ esti erou de roman ieftin? 8 ) ca sǎ se stie cǎ a ajuns ȋntre coapsele Zoiei (Zoie care la un moment dat ȋl implorǎ sǎ facǎ dragoste cu ea, dar el se tine tare!) dǎ detalii legate de niste semne din nastere pe care aceasta le-ar fi avut prin zona intimǎ… Obicei romȃnesc. Dacǎ n-a putut arǎta lumii cearsaful, ne aratǎ semnele fetei… Frumos! 9) cade ȋn dizgratie ȋn momentul refuzului scrierii acelui articol ȋn englezǎ, de care am vorbit mai devreme… Lordul Anton ȋl amenintǎ si ȋi pecetluieste soarta. Chiar el este acela care, ȋn finalul ce se vrea apoteotic (o fi asa pentru vecina mea de la 3, care asteaptǎ pensia de o sǎptǎmȃnǎ…), ȋl sileste sǎ fugǎ, descult, printre copaci si pietre. 10) ȋn finalul cǎrtii declarǎ cǎ a ales sǎ fugǎ, deoarece ȋn Romȃnia nu-si putea pǎstra inocenta si ignoranta. Care inocentǎ? _____________________ Povestea de dragoste este ieftinǎ si dezamǎgitoare. Zoia este ȋndrǎgostitǎ, ba nu, Zoia vrea sǎ-l aducǎ ȋn preajma tatǎlui ei pentru a-l schimba, ba nu, Zoia ȋl vrea doar pentru sex, ba nu… CHIAR PARE CǍ NU ESTE HOTǍRAT ȊN CE POZITIE SǍ O PLASEZE PE ZOIA! Scena din final, cȃnd devine amantul Zoiei, e un moment oribil. De decǎdere maximǎ. Asta pare a ne transmite autorul. Care, gata, s-a hotǎrȃt, asa nu se mai poate! Va trebui sǎ disparǎ! Cȃtǎ demnitate, cȃt dramatism! De ce a fost sustinut romanul acesta de Jurnalul National, domnule Ciutacu? cǎci mi-e imposibil sǎ ȋnteleg. LATER EDIT: desi nu mǎ asteptam, vǎd cǎ Ciutacu mi-a dat un rǎspuns pe blogul lui. Ȋl reproduc mai jos, cred cǎ e potrivit: @Ellaida: n-am nici o atributiune in domeniul comercial. ma ocup exclusiv de partea editoriala. Petru e colaboratorul nostru si banuiesc ca s-a mizat pe un succes de vanzari. (de Victor Ciutacu pe 2 November 2009 la 12:08 am) Adicǎ eu chiar n-am fost departe de adevǎr? Nu pot sǎ cred…