Buna ziua, ce faceti? Savurez o cafea buna si am cateva minute libere de tot, profit deci sa va povestesc cate ceva. (Maine va voi citi compozitiile pentru jocurile de cuvinte psi, si nu numai, mi-am promis asta.) Covrig ars, cu cascaval Din doua in doua weekend-uri, dimineata, ma aflu intr-o aceeasi anumita conjunctura si-ntr-un acelasi anumit spatiu cand fac, mecanic, un acelasi anumit si extrem de prozaic gest: imi cumpar un covrig pe care-l mananc cat timp ma poarta autobuzul spre destinatie (una nu foarte placuta, dar cumva obligatorie). Cer intotdeauna unul cu susan, si nu observ ca e cu mac decat in autobuz, cand ma asez comod pe scaun si-l consum din punga, rupand cate un pic din el. Sotul meu, generos, mi-a dat ideea sa-mi cumpar  cate un covrig mai “de lux”, cu cascaval, stafide sau masline. Am avut astazi parte, asadar, de un covrig cu cascaval, nu cald, ci ars. Pe care l-am consumat din punga, in autobuz, rupand cate un pic din el… Abisuri subterane In mod obisnuit, nu citesc altundeva, decat acasa. Aceasta, pentru ca imi dedic intotdeauna intreaga atentie, gandire si simtire lecturii. In metrou sau pe holurile institutiilor, nu-mi vine sa citesc fragmentat si fara liniste, fara pix si dictionare (la nevoie), nimic. Am luat insa cartea despre care va spun de trei zile, cu mine, “la oras”. Verdelui praz totusi, ii place in metrou. Iata ce am subliniat pentru mine, si pentru voi: “Ziua si-a luat lumea in cap, lasand o dezordine crunta in dezechilibrul ravasit de atata schimbare. Dupa lungi controverse cu propriile-i valori si aproximative ajustari, ziua a luat-o intr-un final in prima directie disponibila, spre miaza-noapte, cum privesti ceata spre stanga. Si dusa a fost.” (Ctrl-Alt-Delete) “Ultimul cuvant apasat bine si dat pe gat pana la fund.” “Ti-am simtit zambetul stramb in ceafa si mi-au stat literele-n gat.” (Acces) “Ger topit in patratele fine, globuri blege si triste.” (Trecerea) Ce-am mai citit, intr-un articol viitor. Cu ultimele puteri pentru aceasta “sesiune” de scris, am sa va arat unde poate duce o obsesie. Eu am un caine Samedi, le 19 Octobre 2013. Je m’apelle… Yvonne, J’habite… en Roumanie (se poate si mai rau), J’aime… lire (stiu ca si voua va place sa cititi). Je suis… etudiant (trebuia sa completez eu, dar, lipsita de modestie, scriu ca-s jolie, et sympa) si…J’ai… un chien, in loc de J’ai 38 ans! Colegii mei intrasera in panica: J’ai??? Ii linistesc soptindu-le calma si atotstiutoare: “e verbul avoir- a avea”. Frate, ma framanta si pe mine o drama, vreau un caine, da?  Am scris/rostit doar ca: Eu am un caine, in loc de Eu am 38 de ani. Propozitia incepea cu Eu am… Puteam scrie orice ma ducea capul ca am, nu? De ce-au ras toti de mine, raii? (Daca n-as sti eu nici bruma de franceza pe care o stiu, vai mie, ar fi toti pe butuci!) Ii iubesc, oricum, si-i iert.