Singura sansa pe care nu mi-as ierta-o s-o prapadesc, este cea pe care am primit-o inca o data sa ma ridic si sa cresc spiritual, duhovniceste, si nici celelalte sanse, dupa fiecare cadere omeneasca in greseala. Banii: sunt foarte ispitita sa-i cheltui, buna calitate la pret de promotie ma convinge prea usor. Totusi, sunt foarte aproape de decenta in ce priveste “tocarea” banilor. Din nefericire, nu sunt atat de generoasa cat s-ar cuveni cu pomenile in bani pe cat sunt sufleteste, si asta tot din slaba credinta in Dumnezeu: m-as teme oare ca nu-mi va mai ramane banul pentru painea de-a doua zi dat altuia daca as crede ca nu ma va parasi Dumnezeu la nevoie? Mancarea: imi place sa-mi asigur o varietate cat mai mare de ingrediente cu care sa ma “joc” de-a bucatareasa, dar ma enerveaza cand vad carnaraia si oalele pline cu mancare ticsind rafturile frigiderului ca-n ajunul vreunei apocalipse. Ma simt vinovata de asta si am ales sa schimb politica de cheltuieli. Irosirea banilor pe mancare, in stilul de acum, nu va mai fi o problema. Stiu, si totusi irosesc. Dar tocmai pentru ca stiu, ma voi indrepta. (Foto: Manastirea Cozia) Acest text participa la jocul de cuvinte Psiluneli, multumim Scorpio, pentru tema.
Psiluneli – Stiu, si totusi irosesc
Cunoscand despre risipa ca-i un defect, un pacat, de ce nu mi-e usor sa renunt a actiona impulsiv, fara a gandi asupra consecintelor acesteia? Nu-mi place de mine cand irosesc: Timpul: nu cred ca-n viata noastra avem, dupa dragostea lui Dumnezeu, ceva mai pretios decat sanatatea si timpul. Sunt dintotdeauna o persoana bine organizata, timpul si activitatile mele sunt constiincios planificate si decurg ca atare; suparata rau sunt cand cheltui din el- din lene sau neatentie- facand lucruri inutile pentru viata mea. Ireversibil, timpul pierdut fara rost inseamna o defavoare facuta evolutiei personale si mult mai mult decat atat. Cuvintele: daca as fi platita pentru fiecare cuvant pe care-l rostesc, as fi bogata, dar nu vreau asa “bogatie”, mi-e adeseori sila de “macanitul” pagubos la care ma pretez din reaua obisnuinta de-a vorbi despre nimic, fara niciun folos spiritual sau de oricare alta natura. Respect mult cuvintele ziditoare, scrise sau vorbite cu talent de cei cu har si-n acelasi timp respect tacerea inteleptilor care stiu ca oricate ar cunoaste, tot nestiutori sunt si nu-si etaleaza cunoasterea, ramanand cu modestie oameni ascultatori, interesati doar sa afle, sa descopere. Gesturile: nu am energie sa ma exprim prin gesturi largi, pot spune ca fac economie de gesturi atunci cand ma implic intr-o discutie. Ma deranjeaza cei care ma scutura, ma bat pe umeri si-si flutura agitati mainile prin fata ochilor mei in ideea amplificarii expresivitatii lor in raport cu tema pe care mi-o expun. Dar risipa de gesturi inutile tot fac si eu: nu am o memorie buna si uneori si din pricina ca-mi pierd de oboseala sau de durere calmul, ma pomenesc aglomerandu-ma cu activitati pe care nu le-as fi facut daca as fi socotit mai bine lucrurile. Sansele: nu am curajul necesar (slaba credinta in Dumnezeu!) sa accept toate provocarile vietii si irosesc multe sanse. Singura sansa pe care nu mi-as ierta-o s-o prapadesc, este cea pe care am primit-o inca o data sa ma ridic si sa cresc spiritual, duhovniceste, si nici celelalte sanse, dupa fiecare cadere omeneasca in greseala. Banii: sunt foarte ispitita sa-i cheltui, buna calitate la pret de promotie ma convinge prea usor. Totusi, sunt foarte aproape de decenta in ce priveste “tocarea” banilor. Din nefericire, nu sunt atat de generoasa cat s-ar cuveni cu pomenile in bani pe cat sunt sufleteste, si asta tot din slaba credinta in Dumnezeu: m-as teme oare ca nu-mi va mai ramane banul pentru painea de-a doua zi dat altuia daca as crede ca nu ma va parasi Dumnezeu la nevoie? Mancarea: imi place sa-mi asigur o varietate cat mai mare de ingrediente cu care sa ma “joc” de-a bucatareasa, dar ma enerveaza cand vad carnaraia si oalele pline cu mancare ticsind rafturile frigiderului ca-n ajunul vreunei apocalipse. Ma simt vinovata de asta si am ales sa schimb politica de cheltuieli. Irosirea banilor pe mancare, in stilul de acum, nu va mai fi o problema. Stiu, si totusi irosesc. Dar tocmai pentru ca stiu, ma voi indrepta. (Foto: Manastirea Cozia) Acest text participa la jocul de cuvinte Psiluneli, multumim Scorpio, pentru tema.
Singura sansa pe care nu mi-as ierta-o s-o prapadesc, este cea pe care am primit-o inca o data sa ma ridic si sa cresc spiritual, duhovniceste, si nici celelalte sanse, dupa fiecare cadere omeneasca in greseala. Banii: sunt foarte ispitita sa-i cheltui, buna calitate la pret de promotie ma convinge prea usor. Totusi, sunt foarte aproape de decenta in ce priveste “tocarea” banilor. Din nefericire, nu sunt atat de generoasa cat s-ar cuveni cu pomenile in bani pe cat sunt sufleteste, si asta tot din slaba credinta in Dumnezeu: m-as teme oare ca nu-mi va mai ramane banul pentru painea de-a doua zi dat altuia daca as crede ca nu ma va parasi Dumnezeu la nevoie? Mancarea: imi place sa-mi asigur o varietate cat mai mare de ingrediente cu care sa ma “joc” de-a bucatareasa, dar ma enerveaza cand vad carnaraia si oalele pline cu mancare ticsind rafturile frigiderului ca-n ajunul vreunei apocalipse. Ma simt vinovata de asta si am ales sa schimb politica de cheltuieli. Irosirea banilor pe mancare, in stilul de acum, nu va mai fi o problema. Stiu, si totusi irosesc. Dar tocmai pentru ca stiu, ma voi indrepta. (Foto: Manastirea Cozia) Acest text participa la jocul de cuvinte Psiluneli, multumim Scorpio, pentru tema.